A fost numit noul presedinte al Colegiului Medicilor
Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România (CMR) s-a întrunit, vineri, în ședință pentru alegerea noului președinte al CMR, după ce profesorul dr. Vasile Astărăstoaie și-a înaintat demisia din această funcție.
În urma votului, doctorul Gheorghe Borcean, care ocupa funcția de vicepreședinte al CMR, a fost ales în funcția de președinte, fiind înregistrat un singur vot „împotrivă”.
De asemenea, după alegerea lui Gheorghe Borcean la conducerea CMR, în locul vacant de vicepreședinte a fost ales profesorul dr. Micea Cinteză, care în trecut a avut și el un mandat de președinte al organizației profesionale. Din Biroul Executiv al CMR mai fac parte vicepreședinții Constantin Cârstea și Călin Bumbuluț, precum și secretarul general Viorel Rădulescu.
La sfârșitul lunii martie, Vasile Astărăstoae și-a dat demisia din funcția de președinte al CMR, funcție pe care o ocupa din 2007, el motivând că a luat decizia ca urmare a sentinței Judecătoriei Iași, care l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese. Decizia, luată în 27 martie, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Procurorii îl acuză pe Astărăstoae că s-ar fi angajat pe sine însuși în proiectul european „Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate și expertizei psihiatrice medico-legale”, câștigat și implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iași, al cărui director era atunci.
În februarie 2015, Astărăstoae a anunțat că demisionează din funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Astărăstoae a spus că nu și-a depus demisia anul trecut pentru că oricum în acest an erau alegeri la UMF Iași și că urma să fie ales un nou rector. Interimatul la conducerea UMF Iași este asigurat de Dragoș Pieptu, unul dintre prorectorii instituției.