Prima pagină » Știri » A fost operat de o tumoare osoasă și, în timp ce aștepta rezultatul biopsiei, a avut o idee ingenioasă. Povestea unui elev premiant din Constanța

A fost operat de o tumoare osoasă și, în timp ce aștepta rezultatul biopsiei, a avut o idee ingenioasă. Povestea unui elev premiant din Constanța

Un elev din Constanța a creat un program care ar putea face diferența între tumorile maligne și cele benigne în locul biopsiei

Era elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța și se gândea ce să facă pentru ca așteptarea chinuitoare pentru pacienți să nu mai fie, în viitor, atât de lungă. „Rezultatul a venit într-o lună, sunt și cazuri în care rezultatul vine mai târziu. A fost foarte greu, mai ales că eram după operație și eram imobilizat la pat. De obicei, biopsia se face înainte de operație, dar eu am refuzat. Trebuia să mă duc, la acel moment, la două concursuri internaționale, unul în SUA, la Houston, și unul în Georgia, la Tbilisi. Din fericire, tumoarea era benignă. Nu era cancer”, povestește Dragoș Șerban.

Proiectul, calificat pentru cel mai mare concurs din SUA

S-a gândit atunci să apeleze la cunoștințele sale în domeniul informaticii pentru a realiza un program care să facă diferența, pe baza unui RMN, între tumorile maligne și cele benigne, în locul biopsiei. Programul său este conceput să analizeze tumorile cerebrale.  „Un medic face un RMN și introduce imaginea tumorii în programul creat de mine. Acest program le trimite într-un algoritm de clasificare, Support Vector Machine, iar acest algoritm mă ajută să fac diferența între o tumoare malignă și una benignă”, spune Dragoș Șerban. Algoritmul are la bază calcule statistice, dar și deosebirile de textură dintre diferitele tipuri de tumori. „A trebuit să creez o bază de date, cu diferite tumori. Am folosit o bază de date internațională open source. Există o lege la nivel mondial care protejează drepturile pacienților și care spune că aceștia trebuie să-și exprime consimțământul pentru ca imaginile să fie folosite. Din acest motiv, am reușit să includ în baza de date doar 10 tumori, pentru a o perfecționa trebuie să fac rost de mai multe”, a explicat elevul.

Pe 14 februarie, proiectul a fost medaliat cu aur la Concursul Național de Științe și Tehnologii FirSTep de la București și s-a calificat pentru cel mai mare concurs de proiecte internaționale, ISWEEP, care va avea loc, între 7 și 18 mai,  în SUA, la Houston. El va participa la categoria „Environment health disease prevention”.

De-a lungul timpului, Dragoș Șerban, a câștigat medalii la concursuri de proiecte din SUA, unul dintre ele organizat de NASA, din Turcia și Georgia. Printre proiectele lui s-au aflat un mediu de lucru în care elevii pot învăța noțiuni de fizică, pârghii și scripeți, printr-un program animat de pe un website, o aplicație care predă algoritmii de sortare, într-un mod interactiv, dar și crearea unui material izolator bazat pe hârtie.

„Voi studia în străinătate, în țară voi veni cu ideile”

Dragoș Șerban a primit în dar un calculator pe când avea doar trei sau patru ani. „Din primul moment am fost fascinat și mi-am dorit să aflu cât mai multe din tainele calculatorului. Pe la 8 ani am început să fac programare, la început aplicații simple. La proiecte nu pot să spun că lucrez în fiecare zi, lucrez mai mult la sfârșitul săptămânii, dar când mă apuc de ceva sunt foarte concentrat”, spune elevul. După ce va termina liceul, va aplica la prestigioasele universități Stanford sau MIT. „Dacă nu reușesc, vreau să studiez în Anglia. Voi studia în străinătate, în țară voi veni cu ideile”.

Autor

Citește și