Prima pagină » Știri » A fost stabilită data când CCR va dezbate sesizarea Opoziției pe Legea care sporește atribuțiile Poliției

A fost stabilită data când CCR va dezbate sesizarea Opoziției pe Legea care sporește atribuțiile Poliției

A fost stabilită data când CCR va dezbate sesizarea Opoziției pe Legea care sporește atribuțiile Poliției
Curtea Constituțională va dezbate pe 18 septembrie sesizarea PNL și USR privind legea prin care polițiștii obțin atribuții sporite în misiune, act normativ inițiat de Carmen Dan și Florin Iordache. Prevederile legii includ și amendarea celor care refuză să se legitimeze în fața polițiștilor.

Judecătorii Curții Constituționale vor dezbate pe 18 septembrie sesizarea PNL și USR privind legea prin care polițiștii obțin atribuții sporite în misiune.

„De la primele proteste generate de OUG 13 și cu atât mai mult de la 10 august încoace, PSD și ALDE nu visează decât la întărirea organelor de forță ale statului și la crearea cadrului legal care să permită puterii înăbușirea oricărei forme de revoltă populară. Este inadmisibil ca instituțiile statului să fie folosite de politicieni împotriva propriului popor, iar această lege exact asta face, creează pârghiile pentru ca Poliția și Jandarmeria să-i bată pe protestatarii pașnici sau să-i ducă la secție și să-i țină, fără justificare, cât vor mai marii zilei. Să nu uităm că nici acum, la aproape 11 luni de la protestul din 10 august, cei care au ordonat gazarea și agresarea manifestanților pașnici nu au răspuns în fața legii, iar PSD și ALDE, cu sprijinul UDMR, mai fac acum un pas prin care să-i reducă pe români la tăcere”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, potrivit unui comunicat de presă al USR remis, luni, Mediafax.

USR argumentează, în sesizarea depusă la CCR, că prevederile legii încalcă art. 1 alin. (5) și art. 53 din Constituție, care stabilesc că „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, respectiv cadrul în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, potrivit sursei citate.

Sintagma „motive verosimile”, invocată în mod repetat în lege drept premisă pentru restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale, nu este definită în legislația din domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că este vorba de o lipsă de claritate a prevederilor legii. În lipsa unei definiții legale care să clarifice înțelesul acestei sintagme, se poate constata că standardul existenței unor „motive verosimile” nu impune, în fapt, existența niciunui element obiectiv, cuantificabil, în virtutea căruia polițistul să poată acționa.

De asemenea, legea nu reglementează cu claritate faptul că folosirea mijloacelor de constrângere trebuie realizată exclusiv când comportamentul persoanei vizate o impune în mod strict necesar și nici nu stabilește o ierarhie clară a mijloacelor de constrângere, ceea ce crează posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți în mod abuziv.

USR consideră și că legea prin care sunt sporite puterile Poliției și Jandarmeriei încalcă art. 20 alin. (2) și art. 22 din Constituție, referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, respectiv la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Este vorba despre faptul că legea introduce o prezumție de legitimă apărare în favoarea polițistului, care va fi, astfel, îndrituit să riposteze. Or, o astfel de soluție legislativă încalcă Codul european de etică al Poliției, dar mai ales jurisprudența CEDO, având potențialul de a pune în pericol o serie de valori constituționale, precum viața sau integritatea fizică și pshică.

De asemenea, liberalii susțin că legea a fost respinsă și în trecut de CCR, ea fiind practic redepusă și împinsă prin Parlament de majoritatea PSD inclusiv prin abuzuri dovedite în consemnarea voturilor Opoziției în comisii, conform unui comunicat de presă al PNL remis, luni, Mediafax.

„Motivul pentru care ministrul Carmen Dan a ținut cu orice preț să impună acest proiect, în speranța de a scăpa de remaniere, este încercarea de a acoperi prin noi articole de lege ilegalitățile comise de jandarmii din subordinea sa la represiunea din 10 august, când protestatari pașnici au fost loviți în cap cu instrumente ilegale, deși nu prezentau niciun pericol pentru forțele de ordine. În ciuda dovezilor evidente în acest sens, Carmen Dan nu a stabilit sancțiuni pentru cei vinovați și a prezentat doar câteva cuvinte irelevante dintr-un raport pe care ulterior l-a secretizat, refuzând să îl prezinte procurorilor și opiniei publice”, arată comunicatul PNL.

Liberalii mai argumentează că Legea a făcut, prin noile prevederi mult mai ușoare și mai neclar definite motivele pentru care un cetățean poate fi condus la secție.

„De asemenea, folosirea violenței în raport cu cetățeanul devine mai arbitrară și mai ușor de justificat, fiind dificil să mai fie tras la răspundere un reprezentat al forțelor de ordine care folosește forța în mod disproporționat. Practic, prin acest proiect de lege Carmen Dan a încercat să ascundă măsuri abuzive și neconstituționale printr-o serie de articole necesare în vederea clarificării atribuțiilor oamenilor legii. În mod evident, ministrul Carmen Dan – artizanul reprimării violente din 10 august – nu are autoritatea morală pentru a gira prin lege restrângerea drepturilor cetățenești și creșterea atribuțiilor oamenilor din subordinea sa inclusiv în zona prevenirii terorismului – element care se poate transforma într-un instrument foarte periculos de supraveghere în mâinile PSD”, conchid liberalii, potrivit sursei menționate.

Pe 3 iulie, Camera Deputaților a adoptat decizional proiectul de lege prin care polițiștii obțin atribuții sporite în misiune. Printre prevederile legislative se numără și amendarea persoanelor care refuză să se legitimeze în fața polițiștilor.

Printre amendamentele admise de deputați se numără și cel referitor la contravenția acordată celor care nu se legitimează în fața poliției.

Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

În același timp, este modificată și legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

La articolul 31 alineatul (1), după litera 1) se introduce o nouă prevedere la atribuțiile polițiștilor: „să interzică temporar, pătrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau să pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacaurea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății, sau integrității coporale a sa ori a altor pesoane”.

De asemenea, un alt amendament prevede posibilitatea polițiștilor de a solicita sprijinul pentru prinderea persoanelor urmărite: „să solicite, în condițiile legii, sprijinul populației pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor care fac obiectul acestei măsuri, precum și să solicite ajutorul pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale”.

Citește și