A fost stabilită data când Stan și Deliorga vor depune jurământul ca judecători ai CCR
Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de eliberare din funcția de procuror a lui Gheorghe Stan, procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta urmând să fie numit la CCR.
Totodată, șeful statului a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Constanța a lui Cristian Deliorga cu data de 14 iunie, care este numit la Curtea Constituțională.
Pe 7 mai, Camera Deputaților a votat pentru numirea lui Gheorghe Stan, fost șef al Secției de Investigație a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în funcția de judecător al CCR, în locul lui Ștefan Minea, al cărui mandat expiră pe 15 iunie.
În aceeași zi, Senatul a votat pentru numirea fostului vicepreședinte al CSM Cristian Deliorga în funcția de judecător al CCR, propus de PSD. Acesta o va înlocui pe Simona-Maya Teodoroiu la Curtea Constituțională, al cărei mandat expiră tot pe 15 iunie.
De asemenea, Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial, a depus, marți, jurământul de învestire în funcția de judecător al Curții Constituționale. Aceasta a fost propusă pentru funcție de șeful statului și îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu.