Prima pagină » Știri » A împrumutat bani de la cămătari și credea că a scăpat după ce i-a returnat. Dar problemele sale abia începeau

A împrumutat bani de la cămătari și credea că a scăpat după ce i-a returnat. Dar problemele sale abia începeau

A împrumutat bani de la cămătari și credea că a scăpat după ce i-a returnat. Dar problemele sale abia începeau
Doi cămătari au fost reținuți de polițiștii bucureșteni, după ce ar fi șantajat un bărbat pe care, după ce l-au împrumutat cu bani, l-ar fi bătut și amenințat pentru a-l determina să plătească în plus față de suma convenită inițial, potrivit Poliției Capitalei.

„În ziua de ieri, 22 octombrie a.c., polițiștii Capitalei, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R. și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale – D.G.P.M.B. au pus în aplicare două mandate de percheziție emise de Judecătoria Sectorului 5, în județul Ilfov, într-un dosar privind comiterea infracțiunii de șantaj”, arată joi Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că, în urmă cu aproximativ o lună, ofițerii DIPI au obținut o informație potrivit căreia Dumitru Stanciu, zis Titi Dumnezeu, și Gheorghe Marinescu, zis Corbu, șantajau un bărbat căruia i-au dat bani cu dobândă.

Cei doi l-ar fi amenințat și lovit pe Marian Durlea, patronul unui centru de colectare a fierului vechi, care în urmă cu un an împrumutase de la Corbu și Titi Dumnezeu 3.000 de euro și 3.600 de lei, bani pe care se angajase să-i înapoieze cu o dobândă de 30 la sută. Cu toate că, potrivit anchetatorilor, Durlea a achitat celor doi suma de 30.000 de lei, aceștia ar fi continuat să îi ceară bani.

Polițiștii au găsit în locuințele celor doi, din Jilava, mai multe agende în care aceștia notau sumele împrumutate, precum și suma de 500 de dolari.

Dumitru Stanciu și Gheorghe Marinescu au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței Judecătoriei Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă.

Conform anchetatorilor, aceștia sunt cunoscuți ca infractori încă dinainte de 1989. Titi Dumnezeu făcea escrocherii cu bilete de loterie falsificate, în timp ce Corbu era spărgător de locuințe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României, la Survivor: „A doua aventură a vieții”
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit