A început vaccinarea anti-COVID cu doza a treia. Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel se poate realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naţionale de programare la vaccinare.
Potrivit deciziei adoptate miercuri de CNCAV, pe lângă persoanele vulnerabile şi cele cu risc mare de expunere, din sănătate şi învăţământ, accesul la administrarea dozei a 3-a este permis tuturor persoanelor care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei a doua.
Pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare este disponibilă o harta interactivă unde putem vedea toate centrele de vaccinare din țară.
Administrarea dozei a treia este recomandată persoanelor vulnerabile, cele peste 65 de ani, cu boli cronice, personal din centrele medico-sociale, persoanelor cu risc mare de expunere, angajaţi din sănătate şi învăţământ.
Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.
Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Beneficiarii vor primi adeverinţe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.
1. Vă autentificați în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro prin introducerea e-mailul-ui/CNP-ului și a parolei;
2. Selectați secțiunea „Beneficiari”:
a. Pentru beneficiarii existenți în cont trebuie doar să accesați pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;
b. Pentru beneficiarii noi, accesați butonul „Adaugă beneficiar”, completați datele necesare, iar la final accesați pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;
3. Alegeți centrul de vaccinare cu tipul de vaccin dorit (Pfizer sau Moderna), data, intervalul orar,vizualizați sumarul de prezentare a programării și finalizați programarea
4. La final, accesați secțiunea „Programările mele” pentru vizualizarea programării, respectiv pentru editarea sau anularea acesteia.