A intrat în curtea vecinului cu care avea un conflict, iar un musafir al acestuia a ieșit să-și ajute gazda. Seara s-a încheiat cu o crimă
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.00, dispeceratul IPJ Brașov a fost sesizat telefonic prin Serviciul 112 că un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat mortal în curtea vecinului său, în comuna Vulcan.
Imediat după sesizare, o echipă formată dintr-un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic s-a deplasat la locul indicat, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că în noaptea respectivă tânărul a intrat în curtea vecinului, iar pe fondul unui conflict mai vechi între ei a izbucnit un scandal, care a degenerat într-o bătaie, potrivit sursei citate.
„În timpul conflictului, din casa proprietarului a ieșit un bărbat de 37 ani, aflat în vizită împreună cu alte persoane, pentru a-i sări în ajutor gazdei sale. Acesta a luat un cuțit din bucătăria proprietarului și l-a înjunghiat pe tânărul de 28 de ani în partea dorsală dreapta, lovitură care i-a cauzat decesul”, a declarat Naghi, luni, într-o conferință de presă.
După ce l-a înjunghiat pe tânăr, musafirul, care era în stare de ebrietate, nu a mai așteptat Poliția, ci a plecat la locuința sa, de unde a fost ulterior ridicat de către polițiști și reținut pentru 24 de ore.
El urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru omor.
Cadavrul tânărului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei.