A murit academicianul Ion Ianoși. Profesorul avea 88 de ani
Incinerarea va avea loc luni, 4 iulie, ora 10.30 la Crematoriul Vitan-Bârzești (Șoseaua Vitan-Bârzești 9-11), potrivit site-ul Facultații de Filosofie din București.
Profesorul universitar Vasile Morar de la Facultatea de Filosofie a Universității din București a scris o scurtă biografie a academicianului Ion Ianoși, pe care o prezentăm intergral:
Academicianul Ion Ianoși s-a născut la 1 mai 1928, în Brașov. A început Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, iar în anul al doilea de facultate a plecat la studii în URSS, la Leningrad. Acolo a urmat Facultatea de Filosofie și a obținut licența în filosofie, fiind declarat șef de promoție pe întreaga universitate. Datorită acestui fapt a primit acceptul de a se înscrie la doctorat, specialitatea estetică. La studii a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Janina Caffe-Theodorescu, care îi va fi alături timp de 66 de ani.
Întors în țară în 1955, este angajat la Institutul de Teatru și Film I.L. Caragiale din București până în 1959. Din acest an este cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Între 1958-1965 a lucrat la Secția Artă și Cultură al CC al PCR. A publicat lucrări de filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, estetică, teorie și critică literară. Demn urmaș al lui Tudor Vianu, a scris și a publicat o amplă prefață la Estetica acestuia.
Fin cunoscător al culturilor română, germană, rusă, maghiară, franceză, engleză și americană a publicat de-a lungul anilor cărți reprezentative din care enumerăm: Romanul monumental și secolul XX, Thomas Mann, Dostoievski – tragedia subteranei, Sublimul în estetică, Sublimul în artă, Sublimul în spiritualitatea românească, Estetica, O istorie a filosofiei românești – în relația ei cu literature, Idei inoportune, Vârstele omului și Internaționala mea. Cronica unei vieți.
Ion Ianoși a reprezentat cu cinste cultura română prin organizarea în 1972 a Congresului mondial de estetică la București.
Ca profesor al Facultății de Filosofie, dar și al Facultății de Limbi Străine, de Litere, a format în spiritul valorilor perene generații succesive de studenți, unii dintre ei la rândul lor astăzi, în România și în lumea largă, personalități deosebite și semnificative.
A condus multe generații de doctoranzi atât în țară, cât și în străinătate.
A fost primit ca membru de onoare al Academiei Române, demnitate pe deplin meritată și pe care a apreciat-o așa cum se cuvine.
În Facultatea de Filosofie s-a simțit întotdeauna ca aparținînd spiritului acesteia, cel de respect al ideilor universale, de înțelegere, de toleranță către ființele umane. Profesorul Ion Ianoși a ales să aparțină culturii române și să scrie în limba poporului și a țării în care a trăit. Cu certitudine Academicianul Ion Ianoși a fost o personalitate exemplară a culturii române. A avut sigur virtutea înțelepciunii și pe cea a curajului blând și a blândeții curajoase. Sunt virtuți ale oamenilor rari.
Facultatea de Filosofie a Universității a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Facultatea de Filosofie a Universității din București, profesorii și studenții în egală măsură, anunță cu profundă durere încetarea din viață a distinsului profesor și academician Ion Ianoși. Profesorul Ion Ianoși a fost timp de decenii o prezență marcantă în viața facultății noastre și în cultura română. Specialist de valoare internațională în estetică, filosofia culturii, istoria și circulația ideilor, critică și teorie literară, profesorul Ianoși a scris lucrări de referință în toate aceste domenii, articole și studii, introduceri și postfețe la volume cu mare încărcătură intelectuală. Traducător și critic inspirat al operelor unor mari personalități precum Thomas Mann, Dostoievski sau Tolstoi, a fost în același timp un promotor al ideilor umaniste și un model intelectual pentru generații de studenți, tineri intelectuali și toți cei interesați de cultură. Ion Ianoși va rămâne un nume de referință în cultura română. Suntem alături de familie în aceste momente grele și îi transmitem sincerele noastre condoleanțele!”