A murit academicianul Mircea Malița
Potrivit Fundației Universității Mării, al cărui fondator a fost, academicianul Mircea Malița a murit luni seara, la vârsta de 91 de ani.
„În seara zilei de luni, 21 mai 2018, academicianul Mircea Malița a trecut la Domnul. Reputatul cărturar, scriitor, diplomat, ambasador, constructor de instituții și inițiator de mari proiecte a fost președintele fondator al Fundației Universității Mării Negre (FUMN) și patronul spiritual al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI)”, a transmis, marți, FUMN.
Academicianul Mircea Malița s-a născut la 20 februarie 1927, la Oradea, a urmat studiile liceale la Oradea, Făgăraș, Beiuș și București, în perioada 1937-1945. În București și-a continuat studiile universitare, la Facultatea de Științe-Secția Matematică și Facultatea de Filosofie (1945-1949).
În 1972 și-a susținut teza de doctorat intitulată ,,Modele matematice pentru negocieri”.
A fost student participant în delegația Conferinței Păcii de la Paris, condusă de Mihail Sadoveanu în 1949; secretar în Comitetul Păcii, al cărui președinte a fost Mihail Sadoveanu între 1952-1953; și director al Bibliotecii Academiei Române în perioada 1950-1956.
Mircea Malița a fost consilier al primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU între 1956-1961; director al Direcției culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1960-1962; ministru adjunct în Ministerul Afacerilor Externe între 1962-1969; ministru al învățământului între 1970-1972; consilier pentru probleme externe și ministru de stat, membru al consiliilor pregătitoare ale conferințelor mondiale ale ONU pentru populație, știință și tehnologie, pentru dezvoltare, între 1974-1979.
A fost ambasador în Elveția și la ONU (Geneva) între 1980-1982 și ambasador în SUA între 1982-1984.
Mircea Malița a susținut cursuri de relații internaționale la Universitatea din Oradea, între 1990-2000; cursuri și reuniuni internaționale la Praga, Moscova, Londra și New York în 1991; cursuri la Academia de Studii Economice și Școala Națională de Studii Politice și Administrative între 2000-2008.
Mircea Malița a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1974, iar în 1994 a fost ales membru titular.
Este Președinte Fondator al Fundației Universitare a Mării Negre; membru fondator al Centrului European de Cultură din București; membru de onoare în cadrul Clubului de la Roma; membru al Academiei Mondiale de Arte și Științe; membru al Academiei Internaționale de Perspectivă Socială; membru al Federației Mondiale a Studiului Viitorului; membru al Academiei Internaționale ,,Leonardo da Vinci” din Roma; membru al centrului de studii al Organizației internaționale din Geneva etc.