Prima pagină » Știri » A murit Attila Kelemen, fost deputat și europarlamentar

A murit Attila Kelemen, fost deputat și europarlamentar

A murit Attila Kelemen, fost deputat și europarlamentar

Fostul lider al UDMR Mureş şi deputat în cinci rânduri în Parlamentul României, Attila Béla Ladislau Kelemen, a decedat, a anunţat, sâmbătă, Asociaţia Chinologică Mureş, al cărei preşedinte de onoare era.

„Cu mare regret vă înştiinţez că azi ne-a părăsit domnul dr. Kelemen Atilla-Béla, preşedinte de onoare şi membru fondator al Asociaţiei Chinologice Mureş. Ne vei lipsi, Ata”, anunţat preşedintele Asociaţiei Chinologice a Judeţului Mureş, Lokodi Csaba-Zsolt pe Facebook.

Attila Béla Ladislau Kelemen, în vârstă de 73 de ani, a avut cinci mandate de deputat în Parlamentul României, până în anul 2016. În perioada 1996-2004 a fost liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor. A fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor. În 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană, a fost europarlamentar.

Fostul parlamentar era arbitru internaţional în cadrul Federaţiei Chinologice Internaţionale. A fost vicepreşedinte în Colegiul Medicilor Veterinari din România, vicepreşedinte al Federaţiei Ecvestre Române şi membru în JokeyClub România.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și