A murit avocatul Cătălin Șerban, infectat cu Covid-19, pentru salvarea căruia omul de afaceri Romeo Dunca oferise 10.000 de lei oricărui donator de plasmă
Avocatul Cătălin Şerban (44 de ani), internat cu Covid-19 pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a pierdut lupta cu boala.
Week-end-ul trecut, omul de afaceri Romeo Dunca a anunţat că oferă 10.000 de lei pentru cel care donează plasmă avocatului Cătălin Şerban.
S-au găsit donatori, dar medicii nu au putut salva viaţa avocatului Cătălin Şerban, fost judecător şi vicepreşedinte al Curţii de Apel din Timişoara.
Potrivit managerului de la „ Victor Babeş”, avocatul nu avea comorbidităţi şi s-a infectat cu noul coronavirus în concediul pe care l-a petrecut în Grecia.
Cătălin Şerban fusese în vacanţă împreună cu Mircea Ioan Bucătaru-Petrescu, directorul administrativ al Curţii de Apel, decedat în 19 august, la 63 de ani, tot din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19, relatează Adevărul.
Un celebru avocat din Constanța s-a sinucis, aruncându-se de pe o clădire cu opt etaje
Un avocat din cadrul Baroului Constanța s-a sinucis, în noapta de joi spre vineri, aruncându-se de pe o clădire cu opt etaje, aflată pe strada Ștefan cel Mare din orașul de la malul mării.
„La data de 4 septembrie, în jurul orei 02.20, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa, un bărbat a căzut de la înălţime. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, de 52 de ani, din municipiul Constanţa. Totodată, la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Constanţa, care a constatat decesul bărbatului. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, declară polițiștii din Constanța, citați de Ziua de Constanța.
Procurorii români au închis dosarul privind moartea clericului iranian căutat internațional și care se ascundea la București! Concluzia: ”Gholam Reza Mansouri s-a sinucis!”
Procurorii bucureșteni au clasat dosarul care viza moartea suspectă a controversatului cleric și judecător iranian Gholam Reza Mansouri.
Acesta era căutat internațional în baza unei condamnări pentru corupție și se refugiase la București. Cadavrul său a fost găsit în 19 iunie 2020 într-un hotel de lux din centrul Capitalei.
Inițial, au existat informații potrivit cărora Mansouri ar fi fost ucis, iar moartea lui ”mascată” în spatele unei act suicidal. Numai că, așa cum reporterii GÂNDUL.RO au dezvăluit în exclusivitate pe parcursul anchetei (AFLĂ AICI DETALII!), probele administrate de anchetatori au arătat fără umbra de tăgadă că Mansouri s-a sinucis.