A murit legendarul jucător de tenis Manolo Santana
Fostul mare jucător Manolo Santana a murit la vârsta de 83 de ani, scrie Marca.
Manuel Martinez Santana (pe numele complet) s-a născut pe 10 mai 1938, iar de-a lungul carierei în tenis a reușit să câștige patru titluri de Grand Slam la simplu: Roland Garros (1961, 1964), Wimbledon (1966) și US Open (1965).
De asemenea, Santana a avut un titlu de Grand Slam cucerit și la dublu: Roland Garros (1963). S-a aflat pe locul 1 în clasamentul mondial în 1966, conform jurnalistului Lance Tingay.
„Preşedinte de onoare al Mutua Madrid Open, după ce a fost directorul acestuia din 2002, Santana a fost unul dintre cei mai importanţi sportivi din Spania secolului XX, impunându-se ca un pionier prin câştigarea a patru titluri de Grand Slam (Roland Garros 1961, 1964; Wimbledon 1966. US Open 1965) printre alte mari titluri dintr-un palmares legendar.
Alături de Ion Tiriac, Santana a fost o parte fundamentală pentru a face ca Madrid să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul tenisului, turneu care în sezonul viitor va sărbători 20 de ani”, se arată în comunicatul turneului de la Madrid.
Manolo Santana a murit la casa lui din Marbella.