A murit Lucian Pintilie. Marele regizor avea 84 de ani. Biografia unui mare artist

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri seară de către reprezentanții Spitalului Elias din Capitală, regizorul Lucian Pintilie, în vârstă de 84 de ani, s-a internat pe 13 mai la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare foarte gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice. El a fost admis în secția de Terapie Intensivă unde a necesitat investigații medicale, monitorizare și tratament de specialitate.

Regizorul a murit miercuri, în jurul orei 21.00.

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie s-a remarcat, de-a lungul carierei, printr-o viziune critică asupra lumii, un stil inedit, curajos și sarcastic, iar creațiile sale au provocat frecvent controverse sau au cucerit imediat fanii și criticii.

Lucian Pintilie s-a născut pe 9 noiembrie 1933 în Tarutino, Basarabia. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice precum „Copiii soarelui” (1961), „Proștii sub clar de lună” (1962), „Cezar și Cleopatra” (1963), „Biedermann și incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălțimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vișini” (1967), „Revizorul” (1972) – spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație. După scandalul interzicerii piesei „Revizorul”, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară. Acesta a plecat la Paris în 1973. În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul „Salonul nr. 6”, după nuvela omonimă a lui Cehov.

În 1979 a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.

După 1990, a revenit în țară și a realizat o serie de filme, proiecte mai vechi, pe care nu le dusese la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze precum „Balanța” (1992), adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieșu, a doua ecranizare după un alt film, „Mere roșii”, în regia lui Alexandru Tatos, „O vară de neuitat” (1994), adaptare a nuvelei „Salata” din romanul fluviu „Cronică de familie”, de Petru Dumitriu, „Prea târziu” (1996), scenariul de Răzvan Popescu, „Terminus Paradis” (1998) , „După-amiaza unui torționar” (2000), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (titlul francez: „Niki et Flo”), scenariul și dialogurile Răzvan Rădulescu sau „Tertium non datur”(2006), un scurt metraj realizat prin adaptarea nuvelei lui Vasile Voiculescu, „Capul de zimbru”.

Lucian Pintilie a fost omagiat în iulie 2008, la Varșovia, printr-o secțiune de autor, în cadrul Festivalului internațional de film „Vara Filmelor”. Astfel, în cadrul festivalului, a fost prezentat un portret artistic „Lucian Pintilie”, iar timp de o săptămână, la cinematograful de artă „Luna” din centrul Varșoviei, au fost prezentate majoritatea peliculelor regizorului: „Duminică la ora 6”, „Reconstituirea”, „De ce trag clopotele, Mitică”, „Balanța”, „O vară de neuitat”, „Prea târziu”, „Terminus Paradis”, „După-amiaza unui torționar” și „Tertium non datur”.

BIOGRAFIE: Lucian Pintilie, un regizor cu un stil curajos, cu o viziune extrem de critică asupra lumii

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie s-a remarcat, de-a lungul carierei, printr-o viziune critică asupra lumii, un stil inedit, curajos și sarcastic, iar creațiile sale au provocat frecvent controverse sau au cucerit imediat fanii și criticii.

Lucian Pintilie s-a născut pe 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în fosta Basarabie de Sud (în prezent Ucraina). Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, secția Regie Teatru, Pintilie s-a lansat la Teatrul Bulandra, unde a montat o serie de spectacole memorabile, precum „Copiii soarelui” (1961), „Proștii sub clar de lună” (1962), „Biedermann și incendiatorii” (1964), „Inima mea e pe înălțimi” (1964), „D’ale carnavalului” (1966), în care Toma Caragiu și Marin Moraru au făcut roluri de senzație, și „Revizorul” (1972), interzis de cenzura comunistă după a treia reprezentație.
Debutul său în regia de film, „Duminica la ora 6” (1965), o puternică poveste de dragoste avându-i în rolurile principale pe Irina Petrescu și Dan Nuțu, este una dintre peliculele care au marcat nașterea cinematografului românesc modern.

Cel de-al doilea lungmetraj din cariera reputatului regizor, „Reconstituirea” (1971), un clasic al cinematografiei românești, rămâne în mod cert unul dintre filmele cele mai reprezentative pentru cariera lui Pintilie și, totodată, cel care i-a adus consacrarea definitivă. Filmul narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri (interpretați de George Mihăiță și Vladimir Găitan), întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Subiectul și abordarea regizorală, extrem de curajoase pentru acea vreme, au făcut ca filmul să fie interzis de regimul comunist.

În 2012, filmul „Reconstituirea” a fost achiziționat pentru colecția permanentă a Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume.

După ce și spectacolul său de teatru „Revizorul” (1972) a fost interzis, Pintilie a părăsit România. A realizat „Salonul nr. 6” (1973) în fosta Iugoslavie, apoi s-a întors în țară unde a filmat „De ce trag clopotele, Mitică?” (1979), și acesta fiind interzis. Pintilie a trăit în Franța, iar, după căderea comunismului, a realizat o serie de filme memorabile, precum „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003) și „Tertium non datur” (2006).

Pe plan internațional, regizorul s-a făcut remarcat în special cu peliculele „Balanța” (1992), cu Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc și Maia Morgenstern – a cărei interpretare a fost răsplătită cu premiul Academiei de film europene pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, în 1993, „O vară de neuitat” (1994), cu celebra actriță Kristin Scott Thomas în rolul principal, prezentat în competiția Festivalului de film de la Cannes în 1994, „Prea târziu”, nominalizat la Palme d’Or în 1996, „Terminus Paradis”, distins cu premiul special al juriului la Veneția, în 1998, „După-amiaza unui torționar” (2001), prezent și el în competiția festivalului venețian.

În 1992, a publicat la Editura Albatros volumul „Patru scenarii”, care include „Colonia penitenciară” (după Franz Kafka), „Duelul” (după A.P. Cehov), „Balanța” (ecranizat) și „De ce bat clopotele, Mitică?” (după „D-ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, ecranizat). În 2003 a publicat volumul autobiografic „Bric-a-brac”, iar, în 2005, a publicat volumele „Pompa cu morfină” și „Capul de zimbru” (scenariu după V. Voiculescu).

Pentru întreaga operă și contribuția adusă cinematografiei românești, Lucian Pintilie a fost distins, în 2007, cu un trofeu Gopo.

De asemenea, în 1967, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.