Prima pagină » Știri » A murit muzicianul român de jazz Janos Korossy

A murit muzicianul român de jazz Janos Korossy

A încetat din viață...

A murit János KÅ‘rössy, 87 de ani, pianist, aranjor și compozitor român de jazz. Muzicianul s-a născut în 1926, la Cluj.

KÅ‘rössy a fost primul jazzman din România care a îmbinat limbajul tipic al genului cu elemente din folclorul muzical autohton, tendință numită ethno jazz.

Artistul, care în anii 60 s-a bucurat de o largă apreciere în țările fostului Bloc estic, a părăsit România în 1969, stabilindu-se în SUA, la Atlanta. Ca o consecință, numele lui a fost șters din istoria muzicală românească.

În decembrie 2006, la împlinirea vârstei de 80 de ani, KÅ‘rössy a susținut un recital de patru ore la Ateneul Român. Potrivit Wikipedia, programul ar fi fost alcătuit potrivit unui prinicipiu evocat de artist: ” în loc să vină prietenii mei aici și să cânte pentru mine, am vrut să cânt eu pentru ei.

Printre cei cărora le-a dedicat piese, s-a numărat și Stela Popescu.

Jazzologul Willis Connover îlconsideră pe KÅ‘rössy „cel mai autentic pianist de jazz european„, în vreme ce site-ul AllAboutJazz.com remarcă: „până în ziua de astăzi, (KÅ‘rössy – n.n.) este considerat de departe cel mai valoros muzician de jazz din România„.

Artistul a fost decorat în 1975 de președintele american Jimmy Carter cu distincția „Lieutenant Governor’s Award of Excellence” pentru merite culturale deosebite în muzica de jazz. În 2006, ministrul român al Culturii i-a înmânat din partea președintelui Traian Băsescu Ordinul Meritul Culutral în Grad de Comandor, ca recunoaștere a promovării aduse culturii române peste hotare și pentru punerea în lumină a muzicii folclorice prin jazz

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată