A murit „regele plajelor”, unul dintre milionarii României
Victor Băldescu, supranumit și „regele plajelor”, controla prin firmele sale cea mai mare suprafața de nisip din stațiunile de pe litoralul românesc, conform Știrilor Pro TV. Omul de afaceri era pasionat de raliuri și campion național la viteză de coastă. Ultima data a participat la un concurs de raliu la Brașov, la sfârșitul lui martie, unde a și avut un accident.
Aflat în topul milionarilor României, Băldescu era o prezență extrem de discretă, iar în public își făcea apariția doar la concursurile de raliuri. La Brașov, la concursul de viteză, a suferit și un accident care nu i-a pus viață în pericol.
Pe 5 aprilie, milionarul Victor Băldescu a ajuns cu ambulanța la spitalul Floreasca. Suferise un atac cerebral, iar câteva zile mai târziu a murit. În 2011, conform topului Forbes, el avea o avere estimată la 7- 8 milioane de euro.
Firma sa are ca principal obiect de activitate manipularea de mărfuri în portul Constanța, încărcarea și descărcarea de nave, și administrează peste 70 de mii de metri pătrați de plajă închiriată în mai multe stațiuni de pe litoral.
Băldescu deținea întreaga plajă din Costinești,sectoare de plajă din Neptun, dar și din Eforie Nord. În Mamaia, el deținea cea mai mare suprafață de plajă, de aproape 24.000 metri pătrați. Pentru suprafața contractată plătea către Apele Române aproape 50 de mii de euro, conform Știrile Pro TV.