A murit regizorul Jean-Jacques Beineix. Avea 75 de ani
A murit regizorul Jean-Jacques Beineix, care a devenit cunoscut pentru filme precum Diva sau Betty Blue.
Regizorul francez a murit la vârsta de 75 de ani, anunțul fiind făcut de către familia lui.
Fratele lui Jean-Jacques Beineix a declarat că acesta a murit acasă, la Paris, scrie The Guardian.
Beineix a devenit cunoscut odată cu primul său film, Diva (1980), iar în 1986 a surprins cu filmul Betty Blue, în rolurile principale fiind Jean-Hugues Anglade și Beatrice Dalle. Drama erotică a fost nominalizată la premiile Oscar și a devenit al optulea film cu cele mai mari încasări ale anului în Franța.
„Te iubesc”, a scris actrița Beatrice Dalle, precizând că filmul respectiv a reprezentat una dintre cele mai frumoase pagini din viața ei.
Jean-Jacques Beineix a mai regizat, printre altele, și The Moon in the Gutter, cu Gérard Depardieu și Nastassja Kinski printre protagoniști.