A murit Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii

„Suntem profund întristați de decesul astăzi al iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert și Tim, copiii regretatului fizician.

„A fost un mare om de știință și un om extraordinar a cărui activitate și moștenire va dăinui timp de mulți ani”, se mai afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking.

Familia a lăudat „curajul și persistența” fizicianului, adăugând că „inteligența și umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume. 

FINANCIAR JetSpy: Avioanele private ale lui Elon Musk au efectuat 355 de zboruri în 2024. Care a fost cel mai lung zbor

23:59

SPORT David Popovici, provocare pentru înotătorul care a câştigat patru medalii de aur la JO Paris 2024

23:16

La 21 de ani, Stephen Hawking a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), o boală care, de obicei, ucide în mai puțin de cinci ani.   

Fizicianul a fost  autorul unora dintre cele mai importante cercetări din domeniul fizicii și astronomiei. În anii ’60, a explicat proprietățile găurilor negre, în 1973, a aplicat teoria relativității a lui Einstein în mecanica cuantică, în 1988, a scris o carte despre limitele universului, care s-a vândut în 10 milioane de exemplare și a fost pe lista bestsellerurilor timp de doi ani. 

Paralizat aproape în totalitate, Hawking putea „vorbi” doar printr-un simulator computerizat. Cu ajutorul mușchiului obrazului, fizicianul transmitea ce cuvânt vrea să folosească. În acest mod construia Stephen Hawking propoziții, pe care computerul le transforma în vocea metalizată atât de cunoscută fanilor fizicianului.

Era un proces epuizant și care consuma foarte mult timp. Totuși, era singurul mod în care Hawking rămânea conectat la lume: el conducea un centru de cercetare din Cambridge (Marea Britanie) și ținea lecții deschise în toată lumea, din Franța până în Fiji.

INTERVIUL acordat Stephen Hawking New York Times, în 2015: „Sunt mai fericit acum decât înainte să mă îmbolnăvesc”

New York Times: Domnule Hawking, cum arată o zi obișnuită pentru dumneavoastră?

Stephen Hawking: Mă trezesc și merg la biroul meu, unde lucrez cu studenții și colegii mei de la Universitatea Cambridge. Folosind e-mailul, comunic cu oamenii de știință din întreaga lume.

Evident, din cauza dizabilității mele, îmi trebuie asistență. Dar am încercat mereu să depășesc limitările condiției mele și să trăiesc viața din plin. Am călătorit în toată lumea, din Antarctica până la gravitație zero. (Pauză) Poate într-o zi voi ajunge și în spațiu.

NYT: Dacă ar fi să trimiteți un mesaj în spațiu, cum ar suna acesta?

SH: Am mai spus că nu ar fi o idee bună să contactăm extratereștrii, pentru că ar putea fi atât de avansați comparativ cu noi, încât civilizația noastră s-ar putea să nu supraviețuiască „experienței”.

Dar nu am niciun dubiu că, dacă am fi contactați de astfel de creaturi, am vrea să răspundem. Cred că este un test bun pentru tineri să încerce să compună scrisori către alte forme de viață, deoarece acest lucru le cere să se gândească la rasa umană și la planeta noastră ca un tot. E interesant să vezi cum ar defini un student cine suntem și ce am făcut.

Un documentar cu Stephen Hawking

„Nu îmi plâng de milă, pentru că alții o duc mult mai rău”

NYT: Nu vreau să vă jignesc, dar am citit opiniile mai multor experți care spun că dumneavoastră nu aveți cum să suferiți de ALS, pentru că vă descurcați mult prea bine pentru un pacient cu această boală. Cum comentați asemenea speculații?

SH: Poate nu am cea mai comună boală neuronală, care omoară în doi-trei ani. Cu siguranță m-a ajutat foarte mult că am o slujbă și că am fost îngrijit foarte bine.

Nu prea am multe lucruri pozitive de spus despre boala mea neuronală. Dar m-a învățat să nu îmi plâng de milă, pentru că alții o duc mult mai rău. Sunt mai fericit acum decât înainte să mă îmbolnăvesc. Sunt norocos că lucrez în fizica teoretică, unul dintre singurele domenii unde dizabilitatea nu este un handicap serios.

NYT: Băzându-vă pe experiența dumneavoastră, ce i-ați sfătui pe suferinzii de ALS?

SH: Sfatul meu ar fi să se concentreze pe lucruri pe care dizabilitatea nu îi împiedică să le facă. De asemenea, să nu regrete lucrurile cu care interferează boala.

„Marele accelerator de particule va atinge abia peste doi ani potențialul maxim„

NYT: Vă dezamăgește lipsa de rezultate a Marelui accelerator de particule (LHC)?

SH: E prea devreme să știm ce a descoperit LHC, abia peste doi ani va atinge potențialul maxim. Atunci, energia pe care o va atinge va fi de cinci ori mai mare decât a oricărui alt accelerator de particule.

Putem să ghicim ce vom afla, dar experiența ne arată că, de fiecare dată când studiem o arie nouă, descoperim lucruri la care nu ne așteptam. În acest punct devine fizica interesantă, pentru că învățăm ceva nou despre univers.

NYT: V-ați așteptat ca volumul dumneavoastră, „A brief history of time” („Scurtă istorie a timpului”), să aibă atât de mult succes?

SH: Nu mă așteptam să fie un bestseller. A fost prima mea carte cunoscută și a suscitat un interes enorm. Inițial, mulți oameni au considerat-o greu de înțeles. Astfel că am decis să scriu o nouă versiune, mai ușor de urmărit. Am introdus noi studii și am scos părțile mai tehnice.

Asta a rezultat într-o nouă carte, „A briefer history of time” („O și mai scurtă istorie a timpului”), care este mai accesibilă.

„Cei trei copii ai mei mi-au adus o bucurie imensă”

NYT: Ultimele luni, aici pe Pământ, au fost devastatoare. Ce impresie v-au lăsat cutremurele, revoluțiile și pericolul nuclear?

SH: Am fost în Japonia de foarte multe ori și oamenii de acolo m-au tratat cu multă ospitalitate de fiecare dată. Sunt mâhnit de ceea ce au pățit colegii și prietenii mei, care au suferit așa un eveniment catastrofal. Sper că se va face un efort internațional, pentru a ajuta Japonia să-și revină.

Noi, ca specie, am supraviețuit multor dezastre naturale și multor situații dificile, iar spiritul uman este capabil să reziste acestor nenorociri teribile.

NYT: Dacă ar fi posibil să călătoriți în timp, care este unicul moment la care v-ați întoarce?

SH: M-aș întoarce în 1967, când s-a născut primul meu copil, Robert. (n.r. este interesant că Hawking nu a ales un moment dinainte de boală. Primul său copil s-a născut la patru ani după ce fizicianul a fost diagnosticat cu ALS). Cei trei copii ai mei mi-au adus o bucurie imensă.