„Azi a plecat la Cer un copil puțin mai mare, un om care a luptat exemplar. Roxana îmi scria după bacalaureat că a plâns și abia după examen s-a mai adunat și a reușit să realizeze că trauma cea mai mare din viața ei nu erau notele de la bacalaureat, ci cancerul cu care încă lupta atunci.
Roxana, ai luptat incredibil, ai avut un suflet curat și bun. Drum lin în lumină!”, este unul dintre mesajele ce curg pe contul de socializare al tinerei.
„Drum lin către îngeri, Roxi, ai fost o fată foarte puternică și curajoasă, ai fost o luptătoare”, a scris altcineva, conform Ştirilor Kanal D.
Apropiații sunt în stare de șoc, iar familia nu poate să se obișnuiască cu faptul că Roxana nu mai este.
„Drum lin către îngeri Roxi, ai fost o fată foarte puternică și curajoasă, ai fost o luptătoare!!!! Roxana Alexandra.”, a scris un alt internaut.
Familia tinerei a anunțat că toţi cei care doresc să-şi ia „la revedere!” de la ea, o pot face până joi, la biserica „Sf. Treime” din cartierul Militari-Păcii.