A murit Viktor Briuhanov, bărbatul care conducea centrala de la Cernobîl la momentul dezastrului din 1986
Viktor Briuhanov, administratorul centralei nucleare de la Cernobîl din momentul în care a avut dezastrul din 1986, a murit, miercuri, la vârsta de 84 de ani, relatează agenția de presă rusă TASS.
Briuhanov a fost responsabil inclusiv de construcția centralei, în anii 1970. Iar la momentul dezastrului din 1986 era director al centralei.
În 1988, acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru „încălcarea regulilor de siguranță în industriile și întreprinderile explozive”. A fost eliberat înainte de executarea întregii pedepse, cinci ani mai târziu.
Nu a recunoscut amploarea dezastrului de la reactorul nuclear de la Cernobîl
Briuhanov nu a recunoscut amploarea dezastrului de la reactorul nuclear de la Cernobîl și a raportat că reactorul este intact și că nivelul radiației nu este periculos. În 26 aprilie 2021, autoritățile ucrainene au desecretizat documente din perioada sovietică despre dezastrul de la Cernobîl. Printre acestea se numără și primul raport al lui Briuhanov către conducerea URSS, marcat „secret”. Conform acestuia, Briuhanov anunța că situația din orașul Pripiat, ulterior abandonat din cauza radiației, nu este gravă și că nivelul radiației este controlat.
Cu toate că accesul în zona este restricţionat în continuare din cauza radiaţiilor care înca afectează oraşul şi regiunea adiacentă, Cernobîlul a cunoscut o creştere semnificativă a numărului vizitatorilor după ce HBO a difuzat un serial artistic despre tragedie.