A pozat goală, pentru un pictor, și i-a venit o idee de făcut bani. „Afacerea” tinerei de 17 ani din Blaj a ajuns în atenția polițiștilor
Potrivit unui comunicat de presă trimis, marți, de Poliția Alba, adolescenta este bănuită de șantaj, după ce ar fi obținut bani de la un pictor, sub amenințarea că îl va acuza de diverse fapte de natură sexuală.
„Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj au depistat-o, în flagrant delict, pe o minoră de 17 ani, din Blaj, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj. Se pare că, în perioada iulie – decembrie 2017, minora l-ar fi amenințat pe un artist plastic din Blaj cu denunțarea unor presupuse relații sexuale, în contextual în care aceasta ar fi fost folosită ca model, pentru realizarea unor opere artistice. Astfel, ar fi obținut 15.000 de lei”, potrivit Poliției Alba.
Polițiștii au luat, față de fata bănuită de șantaj, măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.