A sărit în mare degeaba: polițistul care a luat mită nu a scăpat de procurorii DNA
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Direcția Națională Anticorupție, procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Laurențiu Marin Dobre, în prezent fost subcomisar de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Județene Constanța, acuzat de luare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție, Laurențiu Marin Dobre i-a pretins, în 29 iunie, unui bărbat 3.000 de euro pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de cercetare penală, să nu dispună începerea urmăririi penale împotriva acestuia în dosarul în care era cercetat chiar de polițist.
În plus, Dobre i-ar fi promis denunțătorului că, în schimbul banilor, va dispune restituirea bunurilor care au fost ridicate în urma unei percheziții făcute în luna aprilie la locuința acestuia din urmă.
Ulterior, în 16 iulie, bărbatul a fost abordat din nou de ofițerul de poliție judiciară, care i-ar fi cerut, încă o dată, cei 3.000 de euro, în același scop, arată sursa citată.
Pentru primirea banilor, Dobre a stabilit ca termen limită data de 20 iulie și ulterior 23 iulie.
Astfel, în 23 iulie, în jurul orei 17.00, subcomisarul de poliție Laurențiu Marin Dobre s-a întâlnit cu denunțătorul în Portul Tomis din Constanța, pentru a primi de la acesta cei 3.000 de euro, procurorii organizând un flagrant.
În momentul în care procurorii anticorupție au intervenit, Dobre se afla într-o barcă și a încercat să scape sărind în mare. El a fost, însă, prins, iar procurorii au dispus reținerea acestuia pentru luare de mită, ulterior el fiind arestat preventiv.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.