A sunat la 112 după ce a filmat un copil de doar 8 ani care conducea o mașină pe DN1. Ce a pățit șoferul care a surprins scenele revoltătoare – VIDEO
Adrian Dragomir a povestit, pe Facebook, ce a pățit, sâmbătă, după ce a anunțat la 112 faptul că a surprins imagini cu un copil care conducea o mașină pe DN1, în Bărcănești, județul Prahova. Bărbatul spune că a fost atenționat, prin faruri, să se dea la o parte de pe prima bandă.
„Domnul acesta îmi dădea disperat faruri să mă dau la o parte de pe prima bandă (ceea ce de obicei și fac în aceste situații). Ce șoc am avut când am văzut că de fapt primeam
Bărbatul susține că a explicat operatorilor unde este și în ce direcție se deplasa mașina respectivă: „Le explic unde mă aflu, unde se duce mașina respectivă, le spun că am filmare și întreb:
Adrian Dragomir spune că și-a continuat drumul spre Ploiești.
„Plec, ajung în Ploiești, pe bulevard sună telefonul:
Pus pe drumuri, bărbatul se gândea că va primi amendă pentru că a filmat cu telefonul în timp ce conducea, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Potrivit reprezentanților Poliției Prahova, șoferul care a fost filmat cu copilul la volan a primit un avertisment scris și „și-a luat angajamentul ca pe viitor să respecte legislația rutieră și modul de transport al minorilor”.
Surse judiciare au declarat că bărbatul se întorcea de la o înmormântare și a povestit că băiatului i s-a făcut rău și l-a luat în brațe, urmând să tragă pe dreapta.