A vrut să înoate până la geamandură și nu s-a mai întors. Un copil a fost găsit ÎNECAT pe o plajă din Constanța. Băiatul, dat DISPĂRUT de duminică
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină luni pe o plajă din Constanța, pentru a recupera trupul unui copil prins între stabilopozii de la digul mare.
În zonă s-au deplasat o autospecială de pompieri cu un echipaj de 10 subofițeri, plus o ambarcațiune CBRN și o ambulanță din cadrul Serviciului de Județean Constanța. Ei au recuperat trupul băiatului.
La fața locului au ajuns și polițiștii constănțeni, copilul fiind dat dispărut de aproximativ 24 de ore.
El a ajuns duminică dimineață pe plajă împreună cu mama, trei frați și bunicii, familia fiind din comuna constănțeană Cuza Vodă. La un moment dat, în timp ce se scălda în apele mării cu doi dintre frații săi mai mici, le-a spus acestora că vrea să înoate până la geamandură, acela fiind ultimul moment în care a mai fost văzut în viață.
Frații săi au anunțat familia, care l-a căutat mai mult de jumătate de oră, fiind apoi alertați și salvamarii de pe plajă, care au încercat și ei să găsească băiatul. Ulterior, în jurul orei 14.30, a fost alertată, prin 112, și Poliția, acțiunea de căutare a minorului desfășurându-se până seara târziu.
Zece persoane au murit înecate în valurile mării în acest sezon estival. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, numai de la 1 august au fost recepționate 13 apeluri care semnalau persoane aflate în dificultate în mare, în trei dintre cazuri fiind semnalat decesul, la care se adaugă cazul copilului de 11 ani.