Prima pagină » Știri » Abandonați la 11 și 13 ani, au trăit singuri într-o locuință neîncălzită. Când au fost chemați acasă, părinții au avut o reacție revoltătoare

Abandonați la 11 și 13 ani, au trăit singuri într-o locuință neîncălzită. Când au fost chemați acasă, părinții au avut o reacție revoltătoare

Abandonați la 11 și 13 ani, au trăit singuri într-o locuință neîncălzită. Când au fost chemați acasă, părinții au avut o reacție revoltătoare
Direcția de Protecție a Copilului Vaslui a declanșat, marți, o anchetă în cazul a doi frați, în vârstă de 11 și 13 ani, care au fost abandonați de părinți într-o locuință neîncălzită și găsiți înfometați și deshidratați, copiii fiind transportați cu ambulanța la spital.

Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cazul celor doi frați din localitatea Trohan a ajuns în atenția autorităților după ce cel mai mic dintre copii, în vârstă de 11 ani, a fost văzut de către un localnic în timp ce vomita la marginea drumului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat o ambulanță, echipajul medical ajuns la fața locului găsind copilul leșinat și deshidratat.

Copilul mai mare, în vârstă de 13 ani, le-a spus medicilor că el și fratele său au rămas singuri într-o locuință neîncălzită, de aproximativ două săptămâni, după ce tatăl lor, în grija cărora se aflau de patru ani, a plecat de acasă, undeva în județul Vrancea.

Mai mult decât atât, băiatul a spus că în ultimele două zile au mâncat doar câte un măr, el și fratele său simțindu-se foarte slăbiți.

Copiii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, fiind internați la Secția de Pediatrie, unde se află sub tratament medicamentos, fiind diagnosticați și cu o viroză respiratorie.

După ce vor fi externați, cei doi frați vor fi preluați de către DGASPC Vaslui și internați, în primă fază, într-un centru de plasament.

„Ancheta abia a fost declanșată, iar cazul se află în evaluarea specialiștilor noștri. Se va vedea dacă vor fi identificați membri ai familiei lărgite pentru ca minorii să fie dați spre îngrijire. Dacă nu vor fi găsite rude disponibile să-i preia pe copii, atunci aceștia vor ajunge, probabil, în grija unui asistent maternal profesionist”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Reprezentanții DGASPC Vaslui i-au anunțat și pe părinții celor doi copii, însă mama a spus că nu se mai întoarce acasă, având alți trei minori în îngrijire. De asemenea, tatăl copiilor a spus că nu renunță la locul de muncă pe care l-a găsit în județul Vrancea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?