Absolventă de 10 la Bacalaureat: „Nota la română a fost un șoc pentru că, pe parcursul anului, am fost atentă la ore, dar nu știe ce”

Publicat: 06 07. 2017, 22:03
Actualizat: 26 03. 2019, 01:39

„Nu pot spune că a fost un șoc pentru că subiectele au fost destul de ușoare. Iar la română, am învățat cu o săptămână înainte de examen, deci, pot spune că nu am învățăat extrem de mult pentru bacalaureat. Nota la română a fost un șoc pentru că, pe parcursul anului, am fost atentă la ore, dar nu știe ce și ultima săptămână a fost crucială. La matematică, nu pot spune că am lucrat extraordinar de mult, dar a fost un exercițiu constant”, a declarat, pentru Mediafax, Ioana Bleotu, elevă de 10, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.

Dintotdeauna, Ioana și-a dorit să fie medic, de aceea a absolvit unul dintre cele mai bune licee din țară, la profilul științele naturii și spune că nu se vede făcând altceva. Trei ani de zile a făcut pregătire la chimie, dar crede că poți obține nota maximă și fără meditații suplimentare.

„Se poate să iei 10 și fără meditații suplimentare. Eu, de exemplu, nu m-am pregătit nicio oră în plus la matematică și română. Îi sfătuiesc pe cei care vor da la anul bacalaureatul să se pregătească din timp, nu cu o săptămână înainte, așa cum am făcut eu, eu am avut noroc, dar mă panicasem foarte tare. La matematică trebuie lucrat constant, iar la ultima probă, cea la alegere să fie foarte hotărâți la ce vor să dea, să nu se răzgândească de prea multe ori. Mă pasionează științele și nu mă vad făcând altceva, eventual, mi-ar fi plăcut să fac cercetare, doar că la noi, în România merge mai greu. Sunt hotărâtă de foarte mult timp să dau la medicină, am fost ambițioansă, anul acesta”, a povestit Ioana.

Eleva a mărturisit că s-a bucurat pentru că și-a făcut părinții și pe cei apropiați fericiți.

„Mama a început să plângă, am primit telefoane și mesaje de la colegi și de la familie și asta m-a bucurat cel mai mult, nu neapărat nota în sine, cât faptul că i-am făcut fericiți pe cei din jurul meu. Având în vedere că am luat 10, o să am ocazia să mă duc la Untold , dar încă sunt puțin șocată după ziua de ieri, în rest nu mi-am făcut mari planuri, dar vreau să scap și de admiterea la facultate”, a mai adăugat eleva.

În schimb, colega ei, Ioana-Paula, de la științe sociale, a povestit că a muncit mult pentru examenul de bacalaureat deoarece de nota aceasta depindea intrarea ei la o universitate din Scoția, unde va studia psihologia.

„Am fost deja acceptată în Scoția, ei au standarde foarte ridicate, trebuia să am cel puțin 9,70 la bacalaureat și am avut foarte, foarte mari emoții, iar la psihologie, cereau o notă și mai mare. Vara asta vreau să mă apuc să citesc și să aprofundez și mai mult psihologia ca să mă pregătesc și pentru facultate. Am învățat constant, din septembrie, până acum, pentru bacalaureat, cred că trebuie să te pregătești din clasa a IX-a. La română am avut mari emoții pentru că am avut niște subiecte interesante și se pune accent pe subiectivitatea celui care corectează. Dar eu știu că profesorii țin cu noi, vor să ne dea note mari, doar că, uneori, baremul ne face probleme nouă, elevilor”, a explicat pentru Mediafax, Ioana-Paul, elevă la la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.

Ioana-Paula speră să se poată întoarce, la un moment dat, în țară și să poată aplica psihologia aici, în special în sistemul de învățământ, acolo unde consideră că sunt cele mai mari probleme.

„Mi-ar plăcea să fac ceva cu psihologia la noi în țară, în special, în sistemul de învățământ. M-am gândit să dau în țară, dar simțeam că nu pot să îmi ating scopul așa cum aș vrea eu. Mi-ar plăcea să fac masterul în Canada și după ce voi vedea cum este tratată psihologia în alte țări, mi-ar plăcea să revin în țară. Vreau să învăț cât mai multe la el ca să pot să vin și să aplic aici”, a afirmat Ioana-Paula.

Rata de promovare din acest an de la examenul de bacalaureat este de 71,4 %, cu cinci procente mai mare față de anul trecut, când 66,4% dintre elevi au luat notă de trecere.

La nivel național au fost 97 de medii de 10, cele mai multe au fost înregistrate în București și Cluj, cu câte nouă medii, iar Bihor și Iași au câte opt medii maxime.

Ministerul Educației a anunțat că există aproximativ 10 licee care au avut „zero” rată de promovare. Unul dintre acestea este Liceul Tehnologic Special Nr.3, unde niciun elev nu a promovat examenul de bacalaureat.