Academia de Poliție cere să i se retragă titlul de doctor lui Robert Negoiță. „Regret că m-am lăsat tentat de această modă”
„Secretariatul CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliție Al. I. Cuza, la solicitarea privind teza de doctorat a primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță. În documentul trimis CNATDCU, academia constata că teza de doctorat a acestuia este plagiată și propune retragerea titlului de doctor”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei. Solicitarea Academiei de Poliție a fost trimisă vineri Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Robert Negoiță, care a primit verdict de plagiat din partea Comisiei de etică a Academiei de Poliție, spune că, cel mai probabil, îi va fi retras titlul de doctor și că nu are niciun regret în acest sens, singurul lucru pe care îl regretă fiind faptul că s-a lăsat tentat de moda titlurilor academice
„Comisia de etică a Academiei de Poliție ‘Alexandru Ioan Cuza’ a început procedura prin care, cel mai probabil, îmi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret că acest lucru se va întâmplă, cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că, în parcursul meu din administrația publică, cele mai importante au fost cunoștințele dobândite practic”, a reacționat primarul sectorului 3.
Social-democratul mai susține că își asumă acest episod și că se va supune deciziei pe care o va lua Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
„Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această «modă» a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum și din care am învățat o lecție importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o baza sănătoasă! Mi-am asumat acest principiu în calitate de primar dar, din păcate, nu l-am avut în vedere din perspectiva academică. Tocmai de aceea, mă voi supune deciziei Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor”, a precizat Negoiță.
Edilul de la Sectorul 3 este doctor în Științe Juridice din anul 2012, când și-a dat doctoratul la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, teza fiind intitulată „Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social”.