Academicianul Dan Berindei: 1 Decembrie, un moment culminant al dezvoltării națiunii române
Academicianul Dan Berindei a declarat pentru MEDIAFAX că 1 Decembrie a reprezentat un moment culminant al dezvoltării națiunii române, fiind de părere că „poporul nu o simte în suficientă măsură și se comportă ca atare”, având în vedere că celebrarea Zilei Naționale „a tot fost schimbată”.
De asemenea, academicianul a spus că Ziua Națională a României „nu mai este văzută cum ar trebui”.
„La noi nu se sărbătorește într-adevăr Ziua Națională. Am avut și o Zi Națională fluctuantă, am schimbat zilele naționale, francezii au rămas cu Căderea Bastiliei chiar și în vremea regatului lui Ludovic Filip, chiar al unui rege, un rege burghez cum i se zicea, și totuși au respectat această zi națională. La noi a tot fost schimbată și din pricina aceasta poporul nu o simte în suficientă măsură și se comportă ca atare. Este un lucru pe care mai trebuie să-l învățăm. Să sperăm că în viitor se va adăuga un plus și Ziua Națională va fi sărbătorită în fiecare an așa cum s-ar cuveni, cu o bucurie generală”, a declarat istoricul.
Pe de altă parte, Dan Berindei a declarat pentru MEDIAFAX că Ziua Națională este importantă pentru că reprezintă „o zi reper”. „O zi în care am atins un maximum, în care ne-am strâns toți românii și pe care nu știu dacă o să o mai atingem vreodată, pentru că între timp s-au întâmplat și schimbări demografice care au cam închis ușile viitorului. În orice caz, ziua aceasta este o zi de dezvoltare maximă, de atingere a unor năzuințe și de aceea e bine să mai amintim de ea, pentru că este un punct de reper”, a mai spus Berindei.
Academicianul a subliniat că toată viața sa a fost o consecință a zilei de 1 Decembrie. „Pentru mine înseamnă foarte mult, pentru că eu sunt născut cinci ani după 1 Decembrie. Sunt născut în 1923. Așa că toată viața mea a fost o consecință a lui 1 Decembrie, dar nu toată lumea este în această situație”, a mai spus acesta.
Ziua Națională a României a fost, între 1866 – 1947, pe 10 mai, apoi, între 1948 – 1989, pe 23 august. Din 1 august 1990, 1 decembrie a fost adoptată ca Zi Națională și sărbătoare publică în România.