Accident aviatic: Elicopter prăbușit pe raza comunei Săpânța, pilotul a fost găsit mort – VIDEO
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că în cauză se desfășoară o anchetă coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
„Am fost sesizați despre faptul că a fost găsită o persoană decedată pe raza comunei Săpânța. Polițiștii au intervenit la fața locului și s-a deschis un dosar penal, fiind desfășurate cercetări sub coordonarea unui procuror de la Curtea de Apel Cluj pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul aviatic”, a spus Meteș.
Surse judiciare au declarat, corespondentului Mediafax, că bărbatul găsit mort era pilotul unui elicopter care s-a prăbușit pe raza comunei Săpânța, existând suspiciuni că aparatul de zbor fusese folosita la săvârșirea de infracțiuni, în speță trafic de țigări din Ucraina.
„Din primele informații rezultă că aparatul de zbor care s-a prăbușit nu avea însemne de înmatriculare și nu exista niciun plan de zbor depus la vreo instituție aeronautică privind deplasarea în România”, au spus sursele citate.
Foto: Captură YouTube