Accident cu doi răniți provocat de un tânăr fără permis, cu o mașină pe care tocmai o furase
Un tânăr de 20 de ani este cercetat de polițiști după ce a furat o mașină, s-a urcat la volan deși nu are permis de conducere și a provocat un accident rutier pe un bulevard din Constanța, în urma căruia au fost rănite o femeie și o fată de 12 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit polițiștilor constănțeni, sâmbătă, tânărul de 20 de ani, din localitatea Cobadin, a furat, împreună cu un amic, un autorism Dacia 1310 pe care l-a condus pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, dinspre strada Baba Novac către bulevardul I.C. Brătianu.
Ajungând în sensul giratoriu de la intersecția cu strada Crișului, el nu a acordat prioritate de trecere, iar mașina a lovit un alt autoturism, care a fost apoi proiectat într-o a treia mașină, care era oprită pentru a acorda prioritate de trecere.
În urma accidentului au fost rănite ușor o fată în vârstă de 12 ani și o femeie de 34 ani, ambele pasagere în al doilea autoturism.
După producerea accidentului șoferul vinovat a fugit de la locul faptei, polițiștii reușind însă să îl prindă pe complicele acestuia. Câteva ore mai târziu, tânărul care a provocat accidentul s-a prezentat singur la Postul de Poliție din Cobadin. Tânărul este cercetat pentru furt calificat, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.