ACCIDENT cu șapte răniți. O mașină s-a ciocnit cu un microbuz

ACCIDENT cu șapte răniți. O mașină s-a ciocnit cu un microbuz
Publicat: 14/05/2012, 12:26
Actualizat: 16/05/2013, 11:15

Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut, luni dimineață, pe drumul județean Iași-Voinești, după ce un autoturism al cărui șofer a pierdut controlul volanului s-a ciocnit cu un microbuz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul a avut loc în localitatea ieșeană Valea Ursului.

Potrivit polițiștilor ieșeni, șoferul unui autoturism Cielo a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat pe contrasens, lovind un microbuz în care se aflau cinci persoane.

Cei doi ocupanți ai autoturismului, precum și cei cinci pasageri ai microbuzului au fost răniți.

Pentru scoaterea celor două persoane din autoturism, care au fost cel mai grav rănite, a intervenit un echipaj de descarcerare.

„Microbuzul aparține unui bărbat din localitatea Țibănești, iar în mașină se aflau niște cunoscuți ai șoferului. Două dintre persoanele rănite din microbuz au refuzat să fie transportate la spital. Ceilalți cinci răniți au fost duși la spital. Pe numele șoferului autoturismului a fost întocmit dosar penal”, a declarat Anca Vijiac, purtătorul de cuvânt al Poliției județului Iași.

Purtătorul de cuvânt al SMURD Iași, medicul Diana Cimpoeșu, a afirmat că victimele au fost aduse la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

„Unul dintre răniți este deja în sala de operație, iar un altul este la terapie intensivă. O a treia persoană se află internată în spital, dar starea sa nu este gravă. Celelalte patru persoane rănite în accident au fost investigate și este posibil să fie lăsate acasă întrucât leziunile suferite nu sunt grave”, a precizat medicul Diana Cimpoeșu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite