Prima pagină » Știri » Accident cumplit în Bulgaria. Două românce au murit și alți trei români au fost răniți

Accident cumplit în Bulgaria. Două românce au murit și alți trei români au fost răniți

Accident cumplit în Bulgaria. Două românce au murit și alți trei români au fost răniți
Două românce, care au fost rănite alături de alți trei cetățeni români într-un accident rutier produs în Bulgaria, au murit sâmbătă la spitalul din Varna, a anunțat centrul de presă al spitalului, citat de agenția Focus în pagina electronică.

Cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, au fost răniți într-un accident rutier produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.20, pe autostrada Hemus din Bulgaria, fiind transportați de urgență la spitalul Sf. Anna din Varna.

Anterior, centrul de presă al spitalului anunțase că cele două femei, dintre care una însărcinată, erau în stare critică.

Cele două femei au murit din cauza rănilor grave suferite în timpul accidentului, în pofida eforturilor medicilor de a le salva, care au durat șase ore.

Ceilalți trei români răniți în accident sunt în stare stabilă.

Autor

Citește și