ACCIDENT de ANUL NOU. Doi bărbați au murit loviți de o mașină în timp ce încercau să aprindă artificii de Revelion
Doi bărbați au murit, iar un copil de trei ani a fost rănit grav, în noaptea de Revelion, după ce au fost loviți de o mașină în comuna clujeană Florești, în timp ce se aflau pe stradă și încercau să aprindă artificii, șoferul fugind de la locul accidentului și fiind găsit ulterior de polițiști.
Accidentul s-a produs în noaptea de Revelion, pe strada Horea din localitatea Florești, județul Cluj, unde doi tineri de 27 și 33 de ani și un copil de 3 ani au fost loviți de o mașină al cărei șofer a plecat de la locul accidentului, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de Poliția Județeană Cluj.
Conform sursei citate, cei trei pietoni au fost accidentați în timp ce se aflau pe stradă pentru a aprinde materiale pirotehnice, ei nerespectând regulile privind circulația pe drumurile publice.
La locul accidentului au fost trimise o ambulanță SMURD și un echipaj de descarcerare, copilul fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.
„Șoferul autoturismului, Răzvan M., de 20 de ani, din Cluj-Napoca, a fost identificat ulterior de polițiști. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, menționează sursa citată.
Potrivit Poliției, șoferul urmează să fie reținut în vederea formulării unei propuneri de arestare preventivă.