Accident de microbuz în Brașov. Șase persoane au fost rănite

Publicat: 13 05. 2014, 10:27
Actualizat: 04 02. 2019, 08:28

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, comisar șef Liviu Naghi, accidentul s-a petrecut pe DN73A, între localitățile Râșnov și Zărnești, după ce șoferul unui microbuz de transport persoane nu a păstrat distanța corespunzătoare față de o cisternă care circula în față și a lovit-o.

„Șoferul microbuzului este un bărbat din Codlea în vârstă de 44 de ani, care transporta șapte pasageri, muncitori la Parcul Industrial Zărnești. El nu a păstrat distanța corespunzătoare față de cisterna care circula în coloană în fața sa și a intrat în coliziune cu aceasta. Cisterna era goală, dar în urma impactului s-a spart radiatorul acesteia și a curs lichid pe carosabil, dar nu a fost vorba despre combustibil”, a spus Naghi.

În urma impactului, șase pasageri din microbuz au fost răniți ușor, iar la locul accidentului au ajuns trei echipaje SMURD și o ambulanță, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja.

„Trei dintre răniți au refuzat să fie transportați la spital, iar ceilalți trei, bărbați cu vârstele de 29, 52 și 53 de ani, au fost transportați la spital, dar sunt în afara pericolului. Ei au suferit diverse traumatisme ușoare, la cap și membre”, a spus reprezentantul ISU Brașov.