Accident de microbuz în Timiș. O persoană a murit, iar o alta a fost rănită

Publicat: 26 02. 2013, 15:08
Actualizat: 30 09. 2014, 02:55

O persoană a murit, iar o alta a fost grav rănită, marți, în urma unui accident care a avut loc în zona localității Albina din județul Timiș, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un camion, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a produs pe șoseaua Timișoara – Buziaș, după ce șoferul unui microbuz care circula spre Buziaș a făcut o depășire neregulamentară, iar odată ajuns pe contrasens microbuzul a izbit în plin un camion care circula regulamentar.

În urma accidentului, șoferul microbuzului a murit pe loc, iar pasagerul din dreapta a fost grav rănit, fiind transportat la spital.

Microbuzul era de transport marfă, iar în acesta se aflau doar șoferul și un pasager.

Din cauza accidentului, circulația a fost blocată timp de aproximativ 30 de minute.