Prima pagină » Știri » ACCIDENT DE MICROBUZ. Nouă persoane au fost rănite, după ce autovehiculul în care se aflau a ajuns într-un șanț

ACCIDENT DE MICROBUZ. Nouă persoane au fost rănite, după ce autovehiculul în care se aflau a ajuns într-un șanț

ACCIDENT DE MICROBUZ. Nouă persoane au fost rănite, după ce autovehiculul în care se aflau a ajuns într-un șanț
Nouă persoane, între care trei copii, au fost rănite ușor, duminică seară, într-un accident produs în zona localității clujene Cășeiu, după ce șoferul unui microbuz a încercat să evite un pietonbăut care se afla pe șosea, iar mașina a ajuns într-un șanț.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Anca Bolba, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că nouă persoane, între care și trei copii, au fost rănite ușor în urma unui accident care a avut loc, duminică seară, în zona localității Cășeiu, județul Cluj, după ce o femeie care conducea un microbuz a făcut o manevră la stânga pentru evitarea unei persoane aflate pe carosabil.

„A pierdut controlul volanului, iar mașina a ajuns într-un șanț. Pasagerii au fost transportați la Spitalul Municipal Dej pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au identificat persoana de pe carosabil, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar aceasta a fost amendată pentru nerespectarea regimului de circulație pentru pietoni. De asemenea, a fost amendată și șoferița pentru nerespectarea vitezei la condițiile de deplasare”, a spus Bolba.

Reprezentanții Spitalului Municipal Dej au declarat, la rândul lor, că persoanele rănite în accident au suferit plăgi, contuzii și traumatisme minore.

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată