Accident de microbuz, soldat cu doi morți și șapte răniți

Publicat: 04 09. 2014, 15:32
Actualizat: 11 02. 2019, 06:35

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, un microbuz de pasageri și un autoturism s-au ciocnit pe DN 69, între localitățile arădene Șagu și Vinga, iar două persoane au murit și șapte au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este vorba despre un microbuz de pasageri în care se aflau șase sau șapte persoane și un autoturism în care erau patru persoane. Răniții sunt preluați de două unități SMURD, trei ambulanțe și un elicopter SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleșca.

Răniții sunt transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Polițiștii aflați la locul accidentului afirmă că din primele cercetări reiese că cele două vehicule circulau din sensuri opuse, iar șoferul autoturismului Audi ar fi intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu microbuzul.

Traficul în zona accidentului este complet blocat la ora transmiterii acestei știri.