Prima pagină » Știri » ACCIDENT FEROVIAR. Un tren din Suceava a izbit un autoturism

ACCIDENT FEROVIAR. Un tren din Suceava a izbit un autoturism

ACCIDENT FEROVIAR. Un tren din Suceava a izbit un autoturism / Gândul

Trenul Suceava-Cacica a lovit un autoturism la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza localității Humoreni, județul Suceava.

Unul dintre pasagerii din autoturism au necesitat îngrijiri medicale

Un tren de pasageri a lovit un autoturism în care se aflau 5 persoane, una dintre acestea necesitând îngrijiri medicale.

In autoturism erau 3 adulți și 2 minori, dar numai o tânără de 26 de ani, cu escoriații, a necesitat îngrijiri medicale. După ce a primit îngijiri medicale la fața locului, tânăra a refuzat transportul la spital.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare de la Garda de Interventie Solca și o ambulanță SAJ, care au intervenit pentru a restabili circulația feroviară și a acorda îngrijiri medicale.

Aproximativ o oră a durat până când garnitura s-a repus în mișcare. Nu erau alte trenuri în zonă, astfel încat nu s-a pus problema blocării traficului feroviar.

Trecerea de cale ferată nu avea semnale acustice și luminoase

Potrivit martorilor, trecerea de cale ferată nu avea semnale acustice și luminoase.

În tren erau 15 pasageri, niciunul dintre aceștia nefiind rănit.

La ora 11:20 traficul feroviar a fost reluat.

Accidentele feroviare, foarte frecvente în România

Aproape că nu trece nicio lună fără să fie înregistrat un accident feroviar în România.

La începutul acestei săptămâni, un șofer s-a avântat cu mașina pe o trecere la nivel cu calea ferată și a fost lovit în plin de un automotor care se apropia în viteză.

Echipajele de intervenție au fost solicitate să intervină, luni după-amiază, la un accident feroviar produs la trecerea la nivel de cale ferată în comuna Pădureni, județul Timiș. În accident a fost implicat un automotor care asigură relația Timișoara Nord – Moravița, în care se aflau 30 de călători și un autoturism în care se afla doar șoferul.

În urma impactului a rezultat o victimă – șoferul autoturismului, care a fost preluat inconștient de către un echipaj SMURD. Călătorii din automotor nu au necesitat îngrijiri medicale.

La locul accidentului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de intervenție, 2 echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și 14 pompieri. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenția acestuia.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și