Accidentul de la Bumbești-Pițic, în care doi șoferi au murit, s-a produs după ce șoferul TIR-ului a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o macara care circula din sens opus, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanții Poliției Gorj.
Traficul rutier pe DN67 C este blocat pe ambele sensuri la ora transmiterii acestei știri.
Ruta ocolitoare este Ciocadia-Poviovaliștea-Novaci.
La fața locului se află și un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
„Accidentul soldat cu doi morți s-a produs la intrare în localitatea Bumbești-Pițic. O macara și un TIR încărcat cu nisip s-au lovit frontal, după ce TIR-ul a intrat pe contrasens”, a declarat, pentru Mediafax, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.