Accident grav în Arad: patru copii și o tânără au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac

Publicat: 11 06. 2014, 15:44
Actualizat: 01 02. 2019, 16:14

Accidentul a avut loc între localitățile arădene Ineu și Bocsig, pe DN 79A, unde un autoturism în care se aflau șase persoane – patru copii cu vârste între unu și patru ani și doi adulți, o tânără de 19 ani și un bărbat de 20 de ani, – a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, George Pleșca, cei patru copii și tânăra de 19 ani au fost răniți, fiind preluați de mai multe ambulanțe și transportați la cel mai apropiat spital, aflat în orașul Ineu.

„Starea a trei dintre copii este mai gravă, dar stabilă, ei urmând să fie transferați la Spitalul Clinic Județean Arad. Femeia, aflată în dreapta șoferului, a fost încarcerată și a fost salvată de un echipaj de descarcerare al pompierilor, iar șoferul a scăpat nevătămat”, a declarat Pleșca.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Ovidiu Liber, a precizat că din primele cercetări reiese că șoferul a adormit la volan, pe fondul oboselii, astfel că a pierdut controlul autoturismului.