Prima pagină » Știri » Accident grav în Cluj: Patru persoane rănite, dintre care una grav. Microbuzul în care erau a ajuns în șanț

Accident grav în Cluj: Patru persoane rănite, dintre care una grav. Microbuzul în care erau a ajuns în șanț

Accident grav în Cluj: Patru persoane rănite, dintre care una grav. Microbuzul în care erau a ajuns în șanț
Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, sâmbătă, la ieșirea din orașul Huedin, județul Cluj, după ce microbuzul în care se aflau a ajuns într-un șanț, transmite corespondentul Mediafax.

Reprezentanții ISU Cluj au declarat, sâmbătă, că la locul accidentului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ Cluj.

„La ieșirea din orașul Huedin, un microbuz a ieșit în afara părții carosabile, patru persoane fiind rănite. Șoferul va fi transportat la spital, după ce a acuzat dureri în piept. Ceilalți trei ocupanți prezintă doar răni ușoare, zgârieturi și contuzii. La locul evenimentului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ Cluj, nefiind necesare operațiuni pentru descarcerare. Pompierii au asigurat zona pentru acordarea asistenței medicale de urgență”, au spus sursele citate.

Circulația rutieră se desfășoară pe un singur sens în zona accidentului, polițiștii cercetând împrejurările care au dus la ieșirea microbuzului în decor.

Foto: Info Trafic județul Cluj/ Facebook

Citește și