Prima pagină » Știri » Accident grav în Constanța: 11 răniți după ce un microbuz s-a lovit de o betonieră

Accident grav în Constanța: 11 răniți după ce un microbuz s-a lovit de o betonieră

Accident grav în Constanța: 11 răniți după ce un microbuz s-a lovit de o betonieră
Unsprezece persoane au fost rănite, vineri, într-un accident produs în municipiul Constanța, după ce un microbuz a fost lovit din spate de o betonieră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Serviciului Poliției Rutiere Constanța, accidentul a avut loc în jurul orei 15.00, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, după ce un microbuz de transport persoane a fost lovit din spate de o betonieră.

În urma impactului, 11 persoane au fost rănite, nouă dintre acestea fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța, iar celelalte două primind îngrijiri medicale la fața locului, au precizat reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță.

Microbuzul, care face curse locale în municipiul Constanța, are 16 locuri, iar în momentul accidentului în autovehicul se aflau 11 pasageri.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, patru ambulanțe ale SAJ Constanța și un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobrogea”.

Cosmin Vãideanu, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?