Accident grav în Constanța. 14 persoane au ajuns la spital
Potrivit IGSU, în această dimineață, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu din Constanța, a avut loc un accident, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.
În autoturism se aflau două persoane, iar în microbuz 12 persoane, respectiv zece adulți și doi copii.
La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat.
Totodată, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au intervenit o ambulanță încadrată cu echipaj cu medic și cinci ambulanțe tip B.
În urma accidentului, toate persoanele implicate au ajuns la spital, însă doar pasagera autoturismului se află în stare mai gravă.