Accident grav în Harghita. Un microbuz cu 20 de oameni s-a răsturnat: doi morți și șapte răniți
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, în microbuz se aflau 20 de persoane, iar două au fost declarate decedate.
„În acest moment, din cele 20 de persoane care se aflau în microbuz, două persoane au fost declarate decedate, o femeie și un bărbat. Șapte persoane au fost transportate la Spitalul Municipal din Toplița, cinci de către Ambulanțe SAJ și o mamă și un copil de Ambulanța SMURD. Practic doar mama prezintă escoriații, copilul nu e rănit. Celelalte 11 persoane sunt rănite ușor, au fost duse la sediul Primăriei din Tulgheș pentru a sta la căldură, a li se da un ceai, a avea condiții. La fața locului, din cei 11 răniți ușor, opt au semnat că refuză transportul, ceilalți trei sunt în curs de evaluare medicală, li se acordă primul ajutor și dacă vor solicita, vor fi transportați la spital. Până la acest moment șapte au fost transportați la spital”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.
Polițiștii spun că accidentul s-a produs după ce autovehiculul a derapat, carosabilul fiind acoperit de zăpadă.
„În microbuz în care se aflau 19 persoane plus șoferul. Este o cursă regulată pe traseul Praga – Odorheiu Secuiesc – Republica Moldova. Pe DN15, între Borsec și Tulgheș, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum în curbă și condițiile meteo date de ninsoare, a derapat, a pierdut controlul, a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp, s-a răsturnat pe o parte. Două persoane încarcerate, găsite fără puls, un bărbat și o femeie din Republica Moldova”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.
Duminică dimineața, un microbuz în care erau 20 de persoane s-a răsturat între Borsec și Tulgheș, la fața locului fiind trimise o autospecială de stingere, două de descarcerare, 5 ambulanțe SMURD și 3 ambulante ale Seviciului Județean de Ambulanță.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, forțele de intervenție au fost suplimentate cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe SMURD și o descarcerare din cadrul ISU Neamț
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că în microbuzul implicat în accidentul din Harghita se afla și un copil minor, însă acesta nu este în pericol. A fost declanșat planul roșu de intervenție.
„Este vorba de un microbuz. Ce s-a întâmplat, ca și cauză de accident, nu știm. Dar a fost declanșat planul roșu, s-a intervenit din două județe, din Harghita și din Neamț. Au fost trimise mai multe mașini de la SMURD, ambulanță și mașini de descarcerare. La acest moment avem ca bilanț doi decedați și un copil minor aflat în microbuz, dar care nu este în pericol. Șapte persoane transportate la spital. Bineînțeles, asta poate să se schimbe ca și date, ca intervenția este dinamică”, a declarat Raed Arafat pentru MEDIAFAX.
Știre în curs de actualizare