Prima pagină » Știri » Accident grav la Arad: trei morți și 29 de răniți

Accident grav la Arad: trei morți și 29 de răniți

Accident grav la Arad: trei morți și 29 de răniți
Trei persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite grav, după ce două autocare s-au ciocnit în Nădlac, județul Arad.

Trei persoane au murit, iar alte 29 au fost rănite, joi dimineață, după ce două autocare s-au ciocnit frontal pe DN 7, în orașul arădean Nădlac, majoritatea pasagerilor răniți, între care trei copii, fiind duși la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul a avut loc într-o curbă de pe DN 7, la scurt timp după ce un autocar în care se aflau aproximativ 50 de muncitori români care veneau din Spania a intrat în țară, șoferul pierzând controlul volanului și intrând pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autocar cu numere de Covasna, care mergea spre frontieră. În cel de-al doilea autocar se aflau alți 50 de pasageri care urmau să iasă din țară.

În urma impactului, trei bărbați au murit pe loc, respectiv șoferii celor două autocare, iar 29 de pasageri au fost răniți.

La faț locului au ajuns 11 ambulanțe și echipaje de descarcerare ala pompierilor, iar 25 de răniți, între care trei copii, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Arad, în timp ce patru răniți au refuzat să plece la spital, primind îngrjiri medicale la fața locului.

Unul dintre pasagerii răniți este în stare gravă, fiind intubat, și urmează să fie transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Timișoara, a declarat managerul SMURD Arad, Monica Puticiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Arad, Camelia Tuduce, din primele cercetări reiese că șoferul autocarului care intrase în țară circula cu viteză excesivă, iar pe fondul carosabilului umed acesta a pierdut controlul volanului în curbă.

Pasagerii aflați în autocarul cu numere de Covasna au fost cazați de autoritățile din Nădlac la Căminul cultural, unde primesc apă și ceai până când vor fi preluați de un alt autocar pentru a-și continua călătoria. Pasagerii din celălalt autocar, ca mergeau în mai multe județe, au fost preluați deja de un alt autovehicul.

Traficul între frontieră și municipiul Arad nu a fost afectat în urma accidentului, fiind deviat pe străzi laterale din Nădlac.

Autor

Citește și