Prima pagină » Știri » Accident grav la marginea Bucureștiului. O persoană a murit și alte două au fost rănite

Accident grav la marginea Bucureștiului. O persoană a murit și alte două au fost rănite

Accident grav la marginea Bucureștiului. O persoană a murit și alte două au fost rănite
O persoană a murit și alte două au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit în localitatea Bragadiru, din județul Ilfov, răniții fiind transportați la spital, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov, Petruș Simion.

Potrivit lui Petruș Simion, accidentul, care a avut loc pe Șoseaua Alexandriei din Bragadiru, a fost anunțat la numărul de urgență 112 în jurul orei 14.30.

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare și echipe de la Serviciul de Ambulanță.

O persoană a rămas încarcerată, aceasta fiind găsită decedată de către echipajul medical, iar alte două persoane rănite au fost transportate la spital, a precizat Simion Petruș.

Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două persoane rănite au fost duse la Spitalul Universitar de Urgență București.

„Au fost transportați la Spitalul Universitar doi pacienți, o femeie de 60 de ani și un bărbat de 30 de ani. Aceștia erau conștienți și echilibrați hemodinamic”, a precizat dr. Alis Grasu.

Ea a mai spus că în accident a murit un bărbat în vârstă de 30 de ani.

Autor

Citește și