Accident grav pe DN 1. Opt persoane au ajuns la spital

Publicat: 23 10. 2013, 11:58
Actualizat: 23 10. 2013, 11:58

Opt persoane, între care un copil de 11 ani, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe DN1, la ieșirea din Predeal spre Azuga, după ce o autospecială frigorifică a intrat pe contrasens și a lovit trei autoturisme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 03.00, pe podul de la ieșirea din Predeal spre Azuga.

Primele cercetări arată că un bărbat de 34 de ani din Harghita, care conducea o autospecială frigorifică, a pierdut controlul volanului, iar mașina a ajuns pe contrasens, unde a lovit două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus, în accident fiind implicat și un al treilea autoturism. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

În urma accidentului au fost rănite 13 persoane, însă cinci dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie duse la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.

Potrivit acestuia, celelalte opt persoane rănite au fost duse la spital, iar două dintre acestea – un copil de 11 ani și un bărbat de 61 de ani – sunt în stare foarte gravă.

„S-a intervenit cu șase ambulanțe, dintre care patru SMURD, un echipaj de descarcerare și unul cu apă și spumă. Opt persoane au fost transportate la spital, dintre care două în stare foarte gravă, în comă, fiind vorba despre un copil de 11 ani și un bărbat de 61 de ani. În total au fost 13 persoane rănite, dar cinci dintre ele au refuzat internarea. Am intervenit și pentru descarcerearea unuia dintre șoferi, care rămăsese cu picioarele prinse sub pedalier. Restul au suferit diverse politraumatisme, dar se află în afara pericolului”, a spus reprezentantul ISU Brașov.

Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Brașov, copilul de 11 ani și bărbatul de 61 de ani fiind internați la Secția de Terapie Intensivă.

Circulația în zonă a fost blocată timp de aproximativ patru ore în urma accidentului.