Accident grav pe DN 17. Trei persoane, între care un copil, au murit
Trei persoane, între care un copil, au murit, sâmbătă seară, după ce camionul în care se aflau și care circula pe DN 17 a intrat într-un zid de pe șantierul șoselei de centură a municipiului Suceva, cel mai probabil accidentul petrecându-se din cauza ceții, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava, unde se construiește un zid de susținere pentru un pod al viitoarei șosele de centură, traficul în acea zonă fiind deviat, iar în zonă existând semnalizări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, un camion încărcat cu lemne în cabina căruia se aflau șoferul, un alt bărbat și un copil de 7 ani a intrat frontal în zidul respectiv, cel mai probabil din cauza ceții.
În urma impactului, toate cele trei persoane au murit, pentru scoaterea acestora intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), inclusiv echipaje de descarcerare, încercându-se îndepărtarea remorcii cu lemne, pentru ca echipajele de intervenție să aibă acces la cabina camionului, unde victimele sunt prinse sub lemne.
În urma accidentului, traficul la intrarea în municipiul Suceava se desfășoară cu dificultate, pe un singur fir, alternativ, coloanele de mașini întinzându-se pe o distanță de câțiva kilometri.