Accident grav pe DN1: o persoană a murit și alte două au fost rănite
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 10.00, pe DN1, între localitățile brașovene Codlea și Perșani, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, în urma impactului, șoferul uneia dintre mașinile implicate în accident, în vârstă de 48 de ani, a decedat, iar soția acestuia, de 35 de ani, a fost rănită grav, fiind preluată de un eclicopter și urmând să fie transportată la Târgu Mureș.
De asemenea, o persoană din cea de-a doua mașină a suferit mai multe traumatisme, însă este conștientă.
La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe și polițiști, traficul în zonă fiind îngreunat.