Accident grav pe DN2. O persoana a murit, iar alte 3 au fost rănite

Publicat: 14 05. 2014, 18:17
Actualizat: 12 02. 2019, 03:08

Potrivit datelor furnizate de centrul Infotrafic al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 2 la kilometrul 53, în zona localității Coșereni, din județul Ialomița, după ce o autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit frontal.

În urma accidentului, o persoană a murit pe loc, iar alte trei au fost rănite.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, Andreea Loghin, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un bărbat aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre București către Buzău a intrat pe contrasens, cel mai probabil din cauza vitezei neadaptate la condițiile de carosabil ud, ciocnindu-se frontal cu o autoutilitară.

În urma impactului dintre cele două mașini, o femeie de 44 de ani care se afla în autoturismul care a intrat pe contrasens a murit pe loc. Alte trei persoane au fost rănite, fiind preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul din Urziceni.

În urma accidentului, DN 2 a fost complet blocat timp de câteva zeci de minute.

La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier în zona accidentului s-a reluat, în se circulă îngreunat întrucât s-au format coloane de mașini iar carosabilul este umed.