O persoană a murit, joi, în urma unui accident produs pe DN 1, în zona localității clujene Izvorul Crișului, unde un autoturism a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit cu un camion și cu o cisternă cu bitum, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc în localitatea Izvorul Crișului din județul Cluj.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că se intervine cu o autospecială de descarcerare și cu un echipaj SMURD la locul accidentului.
„În accident au fost implicate un autoturism, o cisternă și un autocamion, iar în urma accidentului o persoană a decedat”, a declarat Biriș.
Conform polițiștilor, primele informații arată că autoturismul, care circula dinspre Oradea spre Cluj, s-a angajat într-o depășire neregulamentară și, intrând pe contrasens, s-a izbit de celelate două vehicule.
În urma impactului, șoferul autoturismului a murit.
Cisterna era încărcată cu bitum, iar autocamionul cu argilă.
La ora transmiterii acestei știri, traficul pe DN 1, în zona unde a avut loc accidentul, se desfășoară, alternativ, pe un singur fir.